Eugen Alimanescu – Legenda Justitiarului de fier

America l-a avut pe
Elliot Ness, incoruptibilul justitiar al carui nume se leaga
iremediabil de caderea temutului Al Capone. Italia l-a avut pe
Cesare Mori, nemilosul prefect nazist care a condus, la ordinele
lui Benito Mussolini, cea mai de succes campanie antimafiota din
istorie. Circa doua decenii mai tarziu, in Romania celui de al
doilea Razboi Mondial, se nastea un alt nume de legenda in lupta
contra crimei si a infractionalitatii. Un personaj la fel de
controversat precum cei doi celebri precursori ai sai, un justitiar
al carui nume s-a vrut sters pentru totdeauna din memoria oamenilor
dar care a reaparut de fiecare data cand violenta si crima au
impanzit strazile. Un nume, un om, un mit… Eugen
Alimanescu.

Eficienta legii
talionului

• REDESCOPERA SECRETELE MAFIEI!
• Traditiile mafiote italiene – legile nescrise ale crimei

„Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” a fost dictonul care a
insufletit cele mai multe dintre vendettele mafiote din toate
colturile lumii. Legile guvernantilor pareau perimate, in toata
modernitatea lor, in fata unui crez de milenii. In Italia, Statele
Unite si alte tari greu incercate de flagelul mafiei, populatia
incepea sa creada ca eficienta gruparilor mafiote nu va fi nicicand
egalata de cea a magistratilor iar urmarea acestei convingeri a
fost o reticenta extrema fata de masurile impuse de stat. In fond,
una dintre legile de aur ale gruparilor criminale era
interferenta cu structurile politienesti si coruperea pe scara mare
a celor care ar fi trebuit sa ii prinda. Judecatori,
ofiteri cu grad inalt din cadrul politiilor, chiar si maruntii
agenti de strada, medici, avocati, procurori sau senatori, cu totii
imparteau uriasa „placinta” a afacerilor murdare. Criminalii
stateau la aceeasi masa cu autoritatile, sfidand masa mare a
populatiei si reducand la tacere pe oricine ar fi incercat sa
demaste tenebroasele relatii de tip mafiot. Intr-un asemenea climat
nu se mai impunea decat o singura masura… ochi pentru ochi si
dinte pentru dinte.

Primul a fost prefectul italian Cesare Mori. Fascist,
apropiat al lui Benito Mussolini, Mori nu s-a dat inapoi de la
nimic pentru a reduce mafia siciliana la zero. A fost
numit in functia de prefect al orasului Palermo la 20 octombrie
1925, chiar de catre dictatorul italian. In scrisoarea de
investire, Mussolini ii cerea omului sau de incredere sa distruga
mafia prin orice mijloace posibile, „iar daca legile il
impiedica, sa nu se teama. Alte legi aveau sa fie facute in locul
celor vechi”.

Cesare Mori – Prefectul de fier din
Sicilia

In numai doua luni, Cesare Mori efectuase peste 500 de arestari,
iar pana la finalul mandatului sau, in anul 1929, numarul celor
inchisi se ridica la peste 11.000. Nu existau procese, nu exista
birocratie, nu existau negocieri. „Prefectul de fier”, asa
cum fusese poreclit Mori, a declansat un veritabil razboi cu toate
clanurile mafiote. Sub aripa protectoare a regimului
fascist italian, el a folosit orice masura pentru a-i prinde pe
raufacatori. Tortura, executiile, luarea de ostatici, chiar
asediile militare asupra oraselor si satelor fortificate de catre
mafioti, intr-un cuvant, aceleasi arme pe care mafia le folosise
dintotdeauna impotriva celor care i se opuneau. In plus, Mori avea
de partea lui presa. Orice actiune in forta era redata pe prima
pagina a ziarelor iar oamenii intelegeau ca justitia este mai
presus chiar si de Mafie. Dupa numai patru ani, Benito Mussolini
decreta in Parlamentul de la Roma: „Mafia a fost eradicata!”. Se
inselase de putin. Tocmai membrii partidului fascist ascunsesera o
mana de capi mafioti, iar acestia aveau sa faca din Mafie, odata cu
incheierea razboiului, o organizatie de zeci de ori mai puternica
decat fusese pana atunci.

In Lumea Noua, intr-o situatie socio-economica asemanatoare celei
din Sicilia, se nastea mitul unui alt justitiar de notorietate,
„Incoruptibilul” Elliot Ness. Intr-un oras Chicago terorizat de
bandele mafiote irlandeze si italiene, in plina era de aur a
Prohibitiei, intr-o lume rupta parca din filmele de actiune, un
agent al Biroului Prohibitiei era insarcinat cu prinderea si
condamnarea temutului Al Capone. Probabil ca nimeni nu isi
imaginase ca el va reusi, cu atat mai mult cu cat primele sale
tentative de capturare a unor transporturi ilicite de alcool se
finalizasera cu esecuri umilitoare. Se parea ca gansterii erau tot
timpul cu un pas in fata autoritatilor. A fost momentul in care
Elliot Ness a inteles ca nu se poate baza pe politia
conventionala. Era prea corupta si prea manjita cu banii
negri ai mafiei. La initiativa sa se nastea corpul
„Incoruptibililor”, organizatie legala din care faceau parte
cadeti, tineri aspiranti la functia de politist, oameni care nu
apucasera sa pice in plasa coruptiei si pentru care visul unui
Chicago eliberat de faradelegi putea fi inca realizat. Inarmati
pana in dinti ei au raspuns gangsterilor prin aceleasi metode prin
care crima organizata isi facuse loc in mijlocul oamenilor.
Violenta, moartea, intimidarea au fost armele justitiarilor condusi
de Elliot Ness. Si au reusit. In anul 1932, Al Capone a fost
incarcerat iar temuta sa banda a fost redusa la tacere. Legea
talionului se impusese din nou.

Elliot Ness

Bucurestiul ultimului
Razboi Mondial – Chicago-ul balcanic

Razboiul isi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa
cum facuse cu mai toate marile orase ale Europei. Din pricina
puternicei crize economice, alimentele si produsele de baza
devenisera peste noapte adevarate bunuri de lux, numai bune pentru
operatiuni de contrabanda. Restrictiile la energie electrica
transformasera capitala intr-un veritabil crater pe timp de noapte,
un loc ideal pentru actiunile raufactorilor. In plus, amnistierea
detinutilor din inchisori nu putea decat sa intareasca un fenomen
al criminalitatii deja extrem de dezvoltat. Intr-un atare mediu,
nasterea unor grupari criminale dupa model american nu mai a fost
decat o problema de timp. Gangsteri imbracati si inarmati
asemenea celor de peste ocean impanzisera Bucurestiul, epatand prin
lux si prin comportamente extravagante in mijlocul unei populatii
subjugate de lipsuri si saracie. Fiefurile lor erau
reprezentate de cele mai rau famate cartiere ale vremii: Ferentari,
Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian, adevarate fortarete ale
crimei in care pana si politistii cu experienta se temeau sa mai
intre.

Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative
ale politiei de a prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid
cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai
ridicole. In schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau
favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii
faceau scapat aproape orice raufacator. Probele incriminatoare
dispareau fara urma, martorii erau ucisi inainte de a putea depune
marturie in fata justitiei iar cei care scapau cu viata isi
retrageau subit afirmatiile. In rarele situatii in care un gangster
ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza
„gravelor probleme medicale”, „pentru buna purtare” sau, pur si
simplu, pentru ca pedeapsa data era prea mica in comparatie cu
gravitatea faptelor. Va suna cunoscut?

Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania
acelor vremuri existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar
unul dintre ei a fost comisarul Eugen Alimanescu.

Nascut la Slatina, in anul 1916, tanarul Alimanescu opta pentru o
existenta pasnica, urmand cursurile scolii care l-ar fi ajutat sa
devina contabil. Razboiul este cel care schimba radical optiunea
viitorului comisar, iar Eugen Alimescu, dupa ce ia parte activ la
luptele de pe frontul sovietic, este decorat si, la intoarcerea in
tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura
Bucurestiului. In aria sa de actiune intrau atunci cele mai rau
famate cartiere ale Bucurestiului. Dupa primele esecuri, Alimanescu
realizeaza ca nu va putea nicicand sa reuseasca in initiativele
sale. Coruptia era prea puternica si cuprinsese prea adanc
structurile statului.

Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen
Alimanescu apeleaza la recruti, tineri aflati inca pe bancile
Academiei de Politiei, si aspiranti la un post in Politia
Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia „Fulger”. 22
de membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti
de acesta, urmau sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima
organizata din capitala. Asemenea omologului sau din Statele Unite
ale Americii, Alimanescu isi formeaza o veritabila retea de
informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici permanente in
presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da startul unor
veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata arestati,
ei vor scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o aveau
in randul magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu?
Exterminarea crimei si a criminalilor.

Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai
multi dintre raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul
gloantelor de revolver sau de pistol-automat ale membrilor echipei
„Fulger”. De fiecare data, un reprezentat al presei se afla de fata
in momentul confruntarilor iar comisarul se asigura ca, in
fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o
pancarta prin care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse
datoria. Extrem de atent, el isi motiva de fiecare data actiunile
prin deschiderea focului de catre infractori, refuzul lor de a se
preda sau incercarea acestora de a fugi din arestul politiei. Cazul
era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea criminalilor.
In fond, cine ar fi vrut sa o faca?

Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in
randul mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba
Bucurestiul, sperand in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte
orase, altii incercau sa il reduca definitiv la tacere pe incomodul
om al legii. Comisarul, desi refuzase escorta, era protejat
zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase.
Astfel, tentativele de a-l ucide au esuat pe rand. Iar Brigada
Alimanescu continua sa dea lovitura dupa lovitura bandelor
criminale din tara. Evident, vocile magistratilor si ale
politistilor corupti care criticau masurile lui Alimanescu au
rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa, comisarul era o
legenda vie, o speranta, iar asta era cel mai important in ochii
autoritatilor. Ultimul lucru care mai lipsea in Bucuresti era o
revolta a populatiei.

Moartea vine de la
rusi

In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii „Fulger”
au reusit, practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa
iasa din case dupa lasarea intunericului, fara teama unui atac
armat sau a bandelor de talhari care bantuisera Capitala. Sub
gloantele comisarului a cazut temutul Petre Silberschmied, poreclit
Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care activau mai
multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat,
la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la
inchisoare pe viata. A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit
Balaurul, si cea a rivalului acestuia Sandu Moise, zis Hitler,
datorita mustatii asemanatoare cu cea a dictatorului german;
infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu bunuri
furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte.

Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu
criminalilor infiltrati in randul politiei. Este vorba de
comisarii sefi Cairo si Voinescu. Fosti infractori, acestia
fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar comisari in
speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor
raufacatori. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar
cei doi, odata imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi
obicei… spargerile de banci. Din Brasov si Bucuresti, cei doi au
reusit in doar cateva saptamani sa sustraga din filialele Bancii
Nationale o suma colosala… peste 2 milioane de dolari.
Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si
Voinescu au ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in
spatele gratiilor. Sau cel putin asa sustine raportul oficial din
acea perioada. Primul hot din lume caruia i-a venit
ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis Cap
de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii
sai. Mai mult, in urma unei meticuloase operatiuni de
filare, „Incoruptibilii” romani au reusit sa lichideze intreaga
banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a scapat viu.

Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si
Nicolae Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in
urmarire generala in toata tara pentru mai multe crime, jafuri si
talharii, majoritatea petrecute in Ferentari. De aceasta data,
criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp,
orasul transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate
asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar
ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau
ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea nevinovatilor
ci, pentru a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la
abator. Omorurile au fost atat de numeroase incat
autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om
care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen
Alimanescu. Deghizat in om de afaceri, omul legii ii dadea
de urma criminalului si se lasa condus in mijlocul intregii bande.
Ceea ce parea a fi o noua talharie urmata de crima s-a transformat,
insa, in macel. Agentii „Fulger” au deschis focul la vederea
raufacatorilor. In doar cateva minute, din grupul lui Nae Chioru nu
mai ramasesera decat cateva cadavre ciuruite.

Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii
intelegeau ca pot sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care
ii terorizasera nu de mult. Alimanescu era un nume cu
notorietate in randul criminalilor si toti evitau sa si-l puna pe
urme. A venit insa „Cazul de la Sinaia”, caz descris de
fostul comisar, Traian Tandin, in cartea sa „Jafuri celebre din
Romania”. Chemat sa investigheze furtul unei cantitati
impresionante de bijuterii din casa unui aristocrat din Sinaia,
comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor. Era vorba de o
intreaga banda formata din ofiteri rusi. Cum la vremea aceea,
Romania se afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat
mai dificil. Obisnuit sa nu faca nicio concesie, Alimanescu i-a
chemat pe toti cei implicati in casa pe care o jefuisera de curand.
A urmat un schimb rapid de focuri iar ofiterii rusi zaceau intr-o
balta de sange. A fost sfarsitul comisarului Alimanescu.

Ceea ce a urmat este invaluit in mister. Arestat, comisarul
a fost condamnat la ani grei de inchisoare pentru omor deosebit de
grav. O versiune a povestii spune ca ar fi fost aruncat
din trenul ce il ducea catre inchisoarea comunista. O alta sursa
indica faptul ca Alimanescu ar fi fost executat la scurt timp dupa
incarcerare. Cert este ca autoritatile comuniste au incercat cu
orice chip sa il stearga din amintirea oamenilor. Rapoartele sale
au disparut in mare parte alaturi de multe dintre articolele care
ii redau actiunile. Grupul „Fulger” a fost desfiintat, iar membrii
sai si-au pierdut urma. In fond, in lumea comunista tocmai se
instaura un alt fel de Mafie.

REVINO MAINE PENTRU A AFLA TOTUL DESPRE CRIMA ORGANIZATA
DIN ROMANIA, IN URMATORUL EPISOD AL MARATONULUI „DESCOPERA
SECRETELE MAFIEI”!

Nu ratati niciun articol din maratonul
„Descopera secretele Mafiei” si veti afla ceea ce putini
au avut curajul sa va spuna pana acum…crima organizata se
desfasoara chiar langa voi, face parte din viata voastra, fara ca
macar sa o stiti!